vineri, 17 februarie 2012

Un test simplu pentru determinarea componenţei solului


Diferite plante de cultură cresc pe soluri diferite şi preferă anumite caracteristici ale solului. În general majoritatea plantelor vor creşte într-un sol fertil şi cu o structură bună. Solul conţine nisip, lut, substanţă organică şi substanţe minerale în anumite proporţii, şi în dependenţă de aceste proporţii solul poate fi considerat dacă este fertil sau nu şi dacă are sau nu o structură bună. Totuşi apare întrebarea cum putem vedea dacă solul de care dispunem posedă caracteristici optimale pentru creşterea plantelor de cultură. Mai jos un test simplu pentru determinarea componenţei solului. 
"Shake" testul este un test general pentru a vedea ce componenţă are solul şi în ce proporţii sunt prezente nisipul, lutul şi substanţa organică din sol. Pentru a face un shake-test este nevoie de un borcan cu capac (puteţi folosi un borcan de un litru sau 0,75 l), acesta se umple cu sol până la jumătate, după care se adaugă apă la 2/3 din volum şi o lingură de sare sau săpun. Se agită bine timp de vreo 5-10 minute, după care se lasă pentru limpezire. Nisipul se "aşează" în primele 5-10 secunde. După care urmează un strat mai închis la culoare care reprezintă detritul organic bogat în humus. Ultimul strat este fracţia de lut aceasta se depune mai lent de la jumătate de oră până la 2 săptămâni, în dependenţă de cantitatea de coloizi minerali care le are. La suprafaţa apei se ridică substanţa organică nedescompusă, adică resturi de plante moarte.
Cum pot fi interpretate rezultatele testului?
Dacă aţi obţinut un raport de părţi egale de nisip şi materie organică descompusă cu un strat foarte subţire de lut la suprafaţă atunci aveţi un sol perfect pentru o creştere şi dezvoltare bună pentru majoritatea plantelor de cultură, în special legume. Acest raport poate fi reprezentat prin 40% nisip, 40% substanţă organică descompusă şi 20% lut (argilă).
În cazul în care fracţia de nisip prevalează acesta este un sol nisipos. Astfel de soluri sunt foarte permeabile pentru apă şi nu reţin umiditatea în sol. Apa cât şi substanţele minerale atât de necesare plantelor se spală uşor în straturile mai profunde ale solului şi devin inaccesibile pentru plante. Pentru a îmbunătăţi astfel de soluri se va adăuga un strat de 5 cm substanţă organica sub formă de compost sau substanţă organică în descompunere şi se va afâna bine cu stratul de la suprafaţa solului la o adâncime de 15-20 cm. Aceasta va ajuta de a reţine apa în sol şi de a hrăni plantele cu substanţe minerale care provin din materia organică în descompunere.
Solurile care au o cantitate mare de lut (argilă) nu permit scurgerea apei şi aerisirea solului. Solurile lutoase pentru a fi îmbunătăţite se amestecă cu un strat de 5 cm de nisip şi compost. Odată cu introducerea este important să adăugaţi şi compost, deoarece la adăugarea doar nisipului acesta se impregnează cu lutul şi poate forma o structură asemănătoare cimentului. Atât nisipul cât şi compostul vor afână solurile argiloase, acestea devenind mai permeabile pentru aer şi apă, creând condiţii mai bune pentru creşterea şi dezvoltarea sistemului radicular la plante. 
Cantitatea de substanţă organică din sol caracterizează fertilitatea solului. Această substanţă de culoare negru sau cenuşiu este fracţia în care se conţine humus şi nutrienţi atât de necesari plantelor. Substanţa organică din sol la fel menţine o numeric populaţia de bacterii, ciuperci şi râme din sol. În cazul în care aceasta lipseşte în testul care l-aţi făcut, este un indiciu ca aveţi ca solul este mort. Pentru a menţine un sol sănătos şi bogat în nutrienţi este necesar adăugarea bianuală a compostului în sol. Acesta va ajuta la îmbogăţirea solului cu nutrienţi, va ajuta la reţinerea apei, cât şi afânării acestuia prin atragerea râmelor. 
Humusul este o substanţă complexa ce conţine o multitudine de elemente chimice necesare dezvoltări sănătoase a plantelor, acesta ca un burete absoarbe surplusul de micro şi macroelemente din sol, eliberându-le treptat pe parcursul creşterii şi dezvoltării plantelor. Acesta se formează continuu în sol, cât şi se descompune continuu în sol eliberând nutrienţi pentru plante, din această cauză pe un teren cultivat este binevenită adăugarea anuală a materiei organice pentru a menţine formarea continuă a humusului. Concluzia este că indiferent de cel sol este acesta poate fi condiţionat cu compost şi materie organică pentru ai îmbunătăţi structura şi fertilitatea.
Eugen Iliinschi

joi, 16 februarie 2012

Principiile şi regulile de fertilizare în agricultura biologică (organică) (3)


NEEM: Denumire ştiinţifică: Azadirachta indica este un arbore cu frunze necăzătoare care creşte în Filipine, Bangladesh, Nigeria şi India.
Organe vegetale folosite: seminţe (cele mai bogate în substanţe active) şi frunze. Acţiune: repelent, perturbator hormonal, antimicotic. Întrebuinţări: se foloseşte împotriva dăunătorilor: fasolei, porumbului, orzului, orezului, sfeclei, ierburilor, tomatelor, tutunului, bumbacului etc. De asemenea uleiul de Neem este foarte eficient în dezinfectarea şi cicatrizarea rănilor la animale.
2 Preparate minerale repelente
ALAUN (PIATRĂ ACRĂ) Forma de prezentare: Pudră cristalină, fără miros, asemănătoare zahărului; Se extrage din şisturi naturale. Compoziţie chimică: Sulfat dublu de aluminiu şi potasiu. Întrebuinţare: Preparatul se foloseşte sub formă de soluţie în concentraţie de 0,4%, cu eficacitate bună împotriva păduchilor şi a omizilor. De asemenea, prin stropirea solului se previne atacul melcilor fără cochilie.
FĂINĂ DE BAZALT Forma de prezentare: Pudră cu particule sub 20 microni;
Compoziţie chimică: silicaţi (50 %); Întrebuinţare: Preparatul are o capacitate foarte bună pentru îndepărtarea tuturor dăunătorilor care atacă exteriorul organelor aeriene.
Proprietăţi asemănătoare, dar nu egalabile, cu făina de bazalt, au şi făina de dolomită şi cenuşa de lemn, foarte fin cernute.
3. Produse minerale insecticide
SĂPUN DE POTASIU Forma de prezentare: Pastă sau lichid. Compoziţie chimică: Acizi graşi, hidroxid de potasiu, alcool etilic, metilic sau/şi trihidroxilic (glicerina); Acţiune: asfixiantă; Întrebuinţare: Săpunul de potasiu se foloseşte cu succes împotriva omizilor, acarienilor (păianjenul rosu) şi a păduchilor ţestosi, lânoşi şi făinoşi (cenuşii de frunză).
SĂPUN DE POTASIU CONCENTRAT Denumire comercială: Neudosan; Forma de prezentare: Fluid; Compoziţie chimică: 51 % săruri de potasiu ai unor acizi graşi naturali; Acţiune: Asfixiantă. Întrebuinţare: Preparatul se foloseşte sub formă de soluţie în concentraţie de 2%, cu eficacitate bună împotriva păduchilor şi puricilor de frunze.
SULFAT DE ALUMINIU Forma de prezentare: Lichid; Acţiune: Insecticidă; Mod de preparare: 200g într-un litru de apă; Întrebuinţare: Se diluează în 9 litri de apă şi apoi se foloseşte prin stropiri împotriva cochiliilor şi a musculiţei albe.
ULEIURI PARAFINICE Denumire comercială: US 1. Forma de prezentare: Lichid de culoare deschisă; Compoziţie chimică: Ulei mineral (92%); Acţiune: Asfixiantă, superioară săpunului de potasiu;
Întrebuinţare: se foloseşte în concentraţie de 1,5 %, pentru stropirile târzii de iarnă şi timpurii de primăvară (la începutul dezmuguritului), împotriva păduchelui din San Jose si a ouălor hibernante de acarieni.
E.3. Metode biochimice de combatere a bolilor
1. Fungicide vegetale
URZICĂ Denumire ştiinţifică: Urtica dioica; Organe vegetale folosite: întreaga parte aeriană (tulpina şi frunzele).
Acţiune: Trofică şi antiseptică; Mod de preparare: purin fermentat din 1 kg de plante proaspete sau 200g de material vegetal uscat în 10 l de apă. Întrebuinţare: Se foloseşte pentru stimularea creşterii plantelor tinere (în special  legumicole) şi preventiv, împotriva bolilor criptogamice de sol (mana cartofului) şi de pe plante (cloroza frunzelor pomilor fructiferi).
COADA CALULUI
Denumire ştiinţifică: Equisetum arvense;
Organe vegetale folosite: Tulpinile aeriene şi frunzele (crude sau uscate). Această plantă are două tipuri de tulpini aeriene: fertile şi sterile.
Acţiune: Uleiul volatil şi sărurile de potasiu imprimă preparatelor o acţiune anti-microbiană
Mod de preparare: decoct şi purin fermentat din 1 kg de plante proaspete sau 150 g de plante uscate în 10 l de apă; Întrebuinţare: Decoctul se foloseşte împotriva bolilor criptogamice din sol şi din plante (făinare, mană, rugini, monilioze, pătarea şi băşicarea frunzelor, septorioze etc.).
MUŞEŢEL
Denumire ştiinţifică: Matricaria chamomilla; Organe vegetale folosite: inflorescenţele. Acţiune: Trofică şi antiseptică; Mod de preparare: Infuzie sau decoct din 250 g flori crude sau 50 g uscate. Întrebuinţare: Se foloseşte nediluat pentru întărirea plantelor şi pentru tratarea seminţelor.
CEAPĂ
Denumire ştiinţifică: Allium cepa Organe vegetale folosite: Frunze şi coji. Acţiune: Trofică şi antiseptică; Mod de preparare: Purin în fermentare din aproximativ 500 g frunze proaspete sau 200 g coji în 10 l de apă; Întrebuinţare: Se foloseşte diluat de 10 ori pentru întărirea plantelor şi, în caz de atac împotriva bolilor criptogamice ale cartofului şi căpşunului
USTUROI
Denumire ştiinţifică: Allium sativum; Organe vegetale folosite: Bulbilii;
Acţiune: Bacteriostatică şi bactericidă; Mod de preparare: Infuzie din 75 g de bulbili tocaţi în 10 l de apă şi macerat în apă timp de 1 oră din 100 g de bulbili tocaţi într-un l de apă; Întrebuinţare: Se folosesc nediluate, împotriva bolilor criptogamice (în special bacteriene) şi căderii tinerelor plante. Tratamentul cu preparate pe bază de usturoi se face la sămânţă şi, în caz de atac, direct la plante.

2. Preparate minerale
PERMANGANAT DE POTASIU Denumire comercială: Permanganat de potasiu; Forma de prezentare: Sare cristalină, de culoare violetă cu reflexe metalice; Acţiune: Dezinfectant, inhibă dezvoltarea ciupercilor şi bacteriilor; Întrebuinţare: Se foloseşte în concentraţie de 0.01-0.03% pentru tratarea seminţelor, bulbilor şi a rădăcinilor răsadurilor şi puieţilor, iar în concentraţie de 0,15% combate eficient făinarea la viţa de vie şi la trandafiri
SULF MUIABIL Denumire comercială: FLUIDOSOUFRE; Compoziţie chimică: Sulf (99 %) Acţiune: Fungicidă; Întrebuinţare: Se foloseşte în diferite concentraţii pentru combaterea făinării la castraveţi (20-25 kg/ha), pomi fructiferi (11-20 kg/ha), viţa de vie(30 kg/ha) şi la stejar (20-25 kg/ha). Tratamentul se poate repeta după 4 zile;
PIATRA VÂNĂTĂ Denumire comercială: Zeamă bordeleză Forma de prezentare: Praf de culoare albastră; Compoziţie chimică: Cupru metalic (20 %) sub formă de sulfat de cupru neutralizat; Acţiune: Fungicidă; Întrebuinţare: Se foloseşte pentru prevenirea şi combaterea pătării frunzelor de prun, visin şi cireş (1,125%), ciuruirii frunzelor de cais şi piersic (1,125%), manei viţei de vie (0,5%), focului bacterian la gutui, păr şi măr (0.5-0.75%) şi a moniliozei sâmburoaselor (0.5%, prefloral).
OXICLORURA DE CUPRU Denumire comercială:TURDACUPRAL 50 PU, OXICIG 50 PU; Forma de prezentare: Praf de culoare albastră; Compoziţie chimică: Cupru metalic (50%) sub formă de oxiclorură de cupru; Acţiune: Fungicidă; Întrebuinţare: Se foloseşte în diferite concentraţii: 0,15-0,20 % împotriva pătării frunzelor şi moniliozei la prun şi a rapănului la măr (prefloral), 0,2-0,4 % pentru prevenirea şi stoparea înroşirii acelor de pin şi a atacului de mană la tutun, 0,4-0,6 % pentru prevenirea şi oprirea atacului de mană la cartof (4-5 kg/ha), tomate (4 -5 kg/ha), cucurbitacee (4-5 kg/ha) şi la viţa de vie (5- 6 kg/ha).
Text şi fotografii de Ing. Prot. Mediului Albert Felecan Sorina şi Ing. Prot. Mediului Voevod Mihai