SECARA – CULTIVARE ECOLOGICĂ

Secara aparţine familiei  Poaceae (Gramineae), genului  Secale. Secara cultivată aparţine speciei  S. cereale, var. vulgare.

1. Importanţă, biologie, ecologie

• Boabele se folosesc pentru panificaţie (a doua cereală panificabilă după grâu,)

- pâinea de secară este mai neagră decât cea de grâu, însă este „hrănitoare şi priitoare sănătăţii” I. Ionescu de la Brad, cu gust acrişor.

- făina de secară, în amestec cu cea de grâu, dă o pâine de bună calitate (gustoasă şi hrănitoare),

- din făina de secară si mierea de albine se prepară turta dulce apreciată pentru gustul şi acţiunea ei laxativă,

- la fabricarea alcoolului şi la extragerea amidonului, glucozei, dextrinei,

- prin infecţia cu Claviceps purpurea se obţin scleroţi (cornul secarei), care conţin alcaloizi (ergotina, ergotamina, ergotoxina, ergobazina, ergometrina etc.) utilizaţi la prepararea unor medicamente împotriva hemoragiilor, a migrenelor, tensiunii arteriale.    

1.1. Importanţă

• singură sau în amestec cu măzărichea de toamnă (Vicia villosa) sub formă de borceag dă un nutreţ foarte timpuriu şi de bună calitate, utilizat ca masă verde, fân sau siloz,

• Tărâţele sunt un furaj concentrat valoros, bogat în proteine, lipide şi săruri minerale,

• Paiele se folosesc ca aşternut pentru animale, la fabricarea celulozei şi hârtiei, la acoperirea adăposturilor simple, pentru împletituri,

•valorifică solurile acide sau cele nisipoase şi reuşeşte în zonele cu climă rece şi umedă sau în zonele secetoase.

 1.2. Compoziţia chimică a bobului

► Glucidele - cca. 82 % din masa bobului (se acumulează în principal în endosperm) 

► Proteinele - cca. 13,5 % (în stratul cu aleuronă şi în embrion)

► Lipidele - cca. 2 % (în embrion şi în stratul cu aluronă)

► Vitamine din complexul B (B₁, B₂,) şi vitamina PP.

Glutenina şi gliadina formează un gluten de calitate inferioară celui de grâu.

1.3. Răspândire

Pe plan mondial, 2006, ocupă cca. 5,9 mil. ha, cu o producţie medie de 2,2 t/ha. Secara se cultivă pe scară largă în special în ţările din nordul Europei, unde grâul dă rezultate mai slabe.

       România cultivă în prezent cca. 30-45 mii  ha, cu o producţie medie de cca. 2 t/ha.

În România (2009) se cultivă soiul de toamnă Suceveana.

1.4. Origini

Zona de origine a secarei este

- estul şi nordul Europei

• Asia de Sud-Vest,

•Asia Mică şi

•Caucazul

Secale vavilovi  şi  Secale silvestre → Secale segetale →Secale cereale

1.5. Particularităţi biologice

        Germinarea secarei are loc la temperatura minimă de 1–2 °C şi dacă se asigură cca. 50 % apă raportată la masa bobului.   Prima frunză de după răsărire este protejată de coleoptil, care are 3-6 cm lungime, iar culoarea este roşie-violacee.

          Rădăcinile embrionare sunt în număr de 4, iar rădăcinile coronare apar de la nodurile tulpinii din sol şi au o mare capacitate de absorbţie şi solubilizare.

Capacitate de înfrăţire este mai ridicată decât a grâului, iar nodul de înfrăţire se formează la adâncime mai mică în sol.

          Tulpina formelor cultivate are 5-6 internoduri, iar înălţimea, este cuprinsă între 120-180 cm. Soiurile cultivate în ţara noastră au tulpina de 140-160 cm înălţime.  

           Frunza. în primele faze are culoarea roşie-violacee, apoi antocianul dispare şi devin verde-albăstrui. Urechiuşele şi ligula sunt de mărime mijlocie şi glabre.

           Inflorescenţa secarei este un spic cu 10-35 spiculeţe (câte unul pe un călcâi al rahisului); fiecare cu 2-3 flori din care 2 flori fertile.

            Polenizarea este alogamă, anemofilă,

           Fructul secarei este golaş cu grad diferit de acoperire în pleve, de culoare verzuie până la gălbui (la care făina este mai albă), de forme diferite şi cu MMB între 30-50 g.

1.6. Cerinţele faţă de climă şi sol

          Cerinţele faţă de căldură. Germinaţia are loc la temperatura de 1-3 °C, înfrăţirea la 6–12 °C, formarea paiului la cca. 14 °C, la înflorire 14–16 °C, pt. formarea şi umplerea bobului 18–20 °C. Suma de grade pe perioada de vegetaţie este cuprinsă în limitele 1.800–2.100 °C.

          Cerinţele faţă de umiditate. Sunt moderate, coeficientul de transpiraţie este de 250-400, reuşind atât în zonele mai reci şi umede cât şi în climatele secetoase.

          Cerinţele faţă de sol. Sunt moderate datorită sistemului radicular profund şi a capacităţii mari de absorbţie, valorificând solurile acide (podzoluri), nisipoase, uşor pietroase, moderat alcaline

1.7. Zone ecologice

Pe solurile nisipoase din sudul Olteniei, vestul   Transilvaniei şi N-E Bărăganului şi în zonele sub-montane din Moldova, Transilvania, Muntenia şi Oltenia.

2. Tehnologia de cultivare a secarei

2.1. Rotaţia

Secara având un sistem radicular bine dezvoltat, este puţin pretenţioasă faţă de sol şi planta premergătoare.           

            Premergătoarele cele mai bune sunt: leguminoasele anuale (lupin – ca ingrăşămant verde), borceagul, porumbul furajer, inul pt. fibre, cartofii timpurii, floarea-soarelui şi rapiţa.

            Bună premergătoare se recoltează devreme, lasă terenul curat de buruieni şi permite executarea unor lucrări agrotehnice de bună calitate.

2.2. Fertilizarea

           Consumul specific pt. 1.000 kg boabe şi paiele aferente este de: 19-35  kg N, 10-15 kg P₂O₅ şi 21-34  kg K₂O, fiind apropiat de cel al grâului. Prin faptul că se cultivă pe soluri sărace (nisipuri, podzoluri), secara reacţionează bine la îngrăşăminte. Se recomandă dozele de 40-80 kg/ha N, 40-90 kg/ha P şi 40-80 kg/ha K.          

Fertilizanţi ecologici

Produsul conţine două bacterii fixatoare de azot care prezintă avantajul de a determina asimilarea azotului în sol, preluându-l direct din atmosferă.

Acest biofertilizator asigură între 30 şi 70 de kg substanţă activă la hectar de azot.

Ecofertil P are o acţiune biostimulatoare asupra producţiei de cereale, de plante tehnice, leguminoase, pretându-se foarte bine la păşuni şi fâneţe. Prin administrarea de Ecofertil P, fosforul insolubil din sol este solubilizat, asigurându-se astfel între 30 şi 70% din fosforul necesar plantelor.

2.3. Lucrările solului

           Pt. secara de toamnă, pregătirea terenului se face ca şi pt. grâul de toamnă. Patul germinativ trebuie să fie mai bine tasat şi mărunţit, deoarece secara formează nodul de înfrăţire mai la suprafaţă, iar pericolul dezgolirii lui prin tasarea solului  datorită ploilor şi zăpezii este mare.

2.4. Sămânţa şi semănatul

            Puritatea seminţelor - min. 98 %, iar germinaţia - min. 85 %.

            Tratament la sămânţă: Biomit plussz este utilizat la tratamentul seminţei şi ca îngrăşământ foliar.

          Epoca de semănat a secarei de toamnă este cu cca. 10 zile înaintea grâului de toamnă:

                        - 10-25 septembrie în zonele mai nordice şi

                        - 25 septembrie - 5 octombrie în zonele sudice

          Densitatea este de 400-500 boabe germinabile la m².

          Distanţa între rânduri este de 12,5 cm, ca şi la alte cereale păioase (grâu, orz, ovăz).

          Adâncimea de semănat: 2-6 cm în funcţie de sol.

          Cantitatea de sămânţă este de 160-210 kg/ha.

2.5. Lucrările de îngrijire

Lucrările de îngrijire (combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor) sunt ca şi cele pt. grâul de toamnă.

            Combaterea buruienilor (este principala lucrare de îngrijire) se realizează integrat prin: rotaţia culturilor, lucrările solului: lucrări cu tesala, sămânţă pură la semănat, semănatul în epoca şi cu densitatea optimă. Având un ritm de creştere mai rapid înăbuşe buruienele.

            Combaterea bolilor şi dăunătorilor

            - metodelor preventive (distrugerea samulastrei, rotaţia culturilor, cultivarea de soiuri rezistente)

             - metodelor curative (tratament la sămânţă, capcane cu feromoni, sau insecticide pe bază de piretru în timpul vegetaţiei culturii)

NeemAzal-T/S - insecticidul ecologic cu cel mai puternic efect, conţine substanţa activă NeemAzal care se extrage din sâmburele arborelui tropical Neem Azadirachta indica A. Jus. Substanţa activă pătrunde în frunze, este sistemic şi este preluată de către insectele dăunătoare prin sugere sau masticare. El conduce la o inactivitate a dăunătorilor precum păduchii de frunză sau larvele fluturilor în decurs de câteva ore.

2.6. Recoltarea

•Se face cu combina, (ca la grâu) când umiditatea boabelor este de 15 %. Producţiile sunt între de 2-5 t/ha boabe, iar cea de paie este de cca. 2 ori mai mare decât cea de boabe.

Ing. Prot. Mediului Albert Felecan Sorina şi Ing. Prot. Mediului Voevod Mihai

DIN SECRETELE GRĂDINĂRITULUI ECOLOGIC

“Noua Politică Agricolă Comună trebuie să permită un nou mers pentru agricultura din Europa şi în acelaşi timp deşi aceasta se reformează, trebuie să devină un nou capitol de creştere economică a Uniunii Europene”, a spus Dacian Cioloş. Domnul Comisar a afirmat că agricultura de azi are nevoie de o dezvoltare economică şi ecologică: 45% dintre terenurile agricole din Europa sunt de proastă calitate, cu un slab nivel al materiilor organice, iar 25% sunt terenuri erodate; ecosistemele au dispărut; păsările sălbatice din jurul fermelor s-au împuţinat, în ultimii 20 de ani, cu 25%, fluturii sunt mai puţini cu 70%, iar albinele mor.

“Comisia Europeană îşi propune ca 30% din bugetul pentru subvenţii să fie alocat agriculturii ecologice. Cu ajutorul Programului de dezvoltare rurală, statele UE vor putea să-i susţină pe fermierii care vor să se implice în protecţia mediului”, a mai precizat Dacian Cioloş.

"Ne aflăm din nou în faţa unei reforme care are ca obiectiv principal asigurarea securităţii alimentare. Trebuie să ne uităm în jurul nostru să vedem că această problemă revine pe masa preocupărilor politice. Comportamentul marilor puteri, locurile unde acestea investesc arată că problema securităţii alimentare nu este a trecutului, ci a viitorului. Sunt state în care veniturile sunt cu 30 - 40% mai mici decât media UE, două treimi din agricultori au peste 55 de ani, exista o presiune mare asupra fertilităţii solului şi biodiversităţii. Din aceasta perspectiva tratăm şi reforma Politicii Agricole Comune, având obiectiv principal securitatea alimentară", a spus comisarul european Dacian Cioloş.

DIN SECRETELE GRĂDINĂRITULUI ECOLOGIC

CUM SĂ ELIMINĂM GÂNDACII, ROZĂTOARELE ŞI BOLILE PLANTELOR FĂRĂ PESTICIDE

Aşa cum oamenii încep să evite din ce în ce mai des unele substanţe chimice, de tipul hormonilor sintetici, care intră în componenţa unor produse de curăţenie sau de îngrijire corporală, tot astfel încep să se orienteze către alimente netratate chimic, prin cultivarea legumelor, fructelor şi cerealelor în propria grădină.

Pentru a proteja producţia proprie, pe cât posibil, de substanţe chimice dăunătoare şi pentru a reduce la minim bolile culturilor, folosim metode naturale de control a acestora. Dacă prevenţia nu-şi atinge scopul, încercăm întâi remedii de casă. Abia în ultimă instanţă apelăm la pesticide organice, asigurându-ne, prin compararea produselor fabricate în diferite ţări, că toate ingredientele sunt menţionate pe etichetele produselor, pentru a evita probleme ulterioare, apărute tocmai din cauza propriilor noastre culturi.

Controlul natural al dăunătorilor de grădină vizează:

1.                  prevenirea;

2.                  folosirea insectelor benefice;

3.                  remediile non-toxice preparate în gospodărie;

4.                  capcanele şi barierele;

5.                  căprioarele, rozătoarele şi cârtiţele.

1. PREVENIREA. Cel mai simplu mijloc de a avea o grădină sănătoasă este acela prin care ţinem la distanţă dăunătorii şi tratăm solul în mod corespunzător.

·                    Smulgem toate plantele uscate sau bolnave, întrucât pot fi deja infestate. Dacă nu, vor atrage alţi dăunători. Odată scoasă, planta trebuie îndepărtată de zona grădinii. Nu uităm nici buruienele. Plivirea lor se realizează dimineaţa şi, de preferat, înainte de apariţia seminţelor.

·                    Construim un sol sănătos. Metodele naturale de obţinere a compostului, mulcirea şi primenirea solului cu compost sau fertilizator ecologic favorizează cultivarea plantelor sănătoase, viguroase.

·                    Folosim metoda mulcirii cu iarbă de mare. Această iarbă conţine fier, zinc, bariu, calciu, sulf şi magneziu care ajută la dezvoltarea sănătoasă a plantelor. Fertilizatorul pe bază de iarbă de mare, sub formă de mulci sau spray, va îmbunătăţi creşterea şi le va oferi plantelor puterea de a rezista în faţa bolilor. Totodată, mulciul din iarba de mare îndepărtează şi limacşii (melcii fără casă).

·                    Reducem aria de răspândire a insectelor. Curăţăm grădina de reziduuri organice şi ierburi care pot adăposti insecte. Folosim mulci curat.

·                    Intercalăm culturile şi realizăm culturi prin rotaţie. Insectele dăunătoare sunt specifice unui anumit tip de plantă. Când plantele sunt intercalate, dăunătorii le atacă mai rar. Culturile prin rotaţie practicate în fiecare an reprezintă o metodă comună împotriva invaziei dăunătorilor, care au iernat în stratul fertil al solului.

·                    Păstrăm frunzişul uscat. Udăm plantele dimineaţa devreme astfel încât frunzele plantelor să rămână uscate peste zi. Frunzele umede încurajează insectele şi ciupercile (fungii) să distrugă întreaga plantă.

·                    Dezinfectăm. Dacă am lucrat cu plante infestate, curăţăm uneltele înainte să trecem la lucru în altă parte a grădinii, pentru a reduce viteza de invazie a dăunătorilor.

2. FOLOSIREA INSECTELOR BENEFICE. Sunt insecte pe care le putem atrage în grădina noastră şi care se hrănesc cu insectele dăunătoare, precum şi cu larvele acestora.

·                    Buburuzele. Aceste insecte comune se hrănesc cu muşte albe, păduchi verzi şi căpuşe. Pot fi atrase în grădină prin plantarea florilor din familia margaretelor (Compositae) şi coada-şoricelului.

·                    Călugăriţa. Insectă de mari dimensiuni, preferă locurile uscate şi însorite, având apetit pentru majoritatea insectelor dăunătoare de grădină. Îşi depune ouăle în ierburile crescute spontan în grădină, unde acestea eclozează şi ajung repede la maturitate.

·                    Viespile din familia Ichneumonidae. Hrana lor preferată o constituie omizile care distrug frunzele plantelor. Putem atrage această insectă în grădină prin cultivarea morcovilor, ţelinei, pătrunjelului sau chimenului, lăsând câteva plante din fiecare soi să înflorească.

De asemenea, putem amenaja un colţ mic de grădină unde plantăm sânziene, ochiul-boului, coada-şoricelului, margarete etc. pentru atragerea şi adăpostirea insectelor benefice. Pe lângă insecte, ne pot veni în ajutor şi viermii inelaţi (Nematodae), care se hrănesc cu larvele cărăbuşilor şi ale altor dăunători ce-şi depun ouăle în sol.

3. REMEDII NON-TOXICE PREPARATE ÎN GOSPODĂRIE. Nu sunt scumpe şi oferă avantajul de a şti ce substanţe introducem în solul grădinii noastre. Multe substanţe preparate în gospodărie au fost utilizate cu bune rezultate în controlul populaţiilor de insecte dăunătoare. De obicei, prepararea lor necesită ingrediente otrăvitoare pentru insecte (dar non-toxice pentru om) precum usturoiul, ardeiul iute, urzica sau coada-calului, care sunt infuzate şi amestecate pentru a fi pulverizate peste plante.

·                    Pentru insecte cu corp semi-moale (căpuşe, păduchi verzi).

a)                  Amestecăm o lingură de ulei de rapiţă cu câteva picături de săpun lichid pentru mâini în 0,25 l de apă. Agităm bine lichidul şi îl turnăm într-un flacon de plastic cu pulverizator. Stropim planta de sus în jos, apoi de jos în sus, pe sub frunze. Uleiul asfixiază insectele.

b)                 Amestecăm două linguri de sos picant de ardei sau ardei iute uscat şi pisat cu câteva picături de săpun lichid în 0,25 l de apă. Lăsăm amestecul peste noapte la macerat, apoi îl agităm şi îl turnăm într-un flacon cu pulverizator. Agităm flaconul din când în când, în timp ce împrăştiem conţinutul peste plante.

·                    Pentru urechelniţe, limax şi alţi dăunători cu corp semi-moale.

Presărăm pământ cu diatomee pietrificată (alge de dimensiuni microscopice) peste plante şi în jurul straturilor de culturi din grădină. Particulele pietrificate sunt foarte mici şi ascuţite, dar dăunătoare numai pentru scheletul extern al insectelor şi al melcilor, distrugându-l pe cale mecanică.

·                    Pentru boli produse de ciuperci (fungi).

Amestecăm două linguri de bicarbonat de sodiu (praf de copt) în 0,25 l de apă. Turnăm în flacon şi pulverizăm peste zonele afectate de ciuperci. Repetăm operaţiunea la câteva zile, până dispar ciupercile.

·                    Pentru mucegaiul plantelor.

Amestecăm părţi egale de apă şi lapte şi pulverizăm lichidul obţinut peste plantele afectate. Trei tratamente săptămânale sunt suficiente pentru menţinerea sub control a bolii.

·                    Pentru insectele din pomii fructiferi.

O cană cu ulei vegetal se amestecă împreună cu două linguri de săpun lichid în 4 litri de apă. Se agită bine înainte şi în momentul pulverizării pe crengile pomilor. Se aplică dimineaţa devreme ori seara, precum şi după fiecare ploaie.

4. CAPCANE ŞI BARIERE.

Unele dintre aceste produse pot fi cumpărate din magazinele de profil, iar altele pot fi confecţionate în gospodărie.

·                    Hârtia pentru muşte. Banala şi demodata hârtie destinată muştelor este foarte eficientă şi împotriva puricilor verzi ori a muştelor albe.

·                    Capcanele pentru viermii care atacă merii. Viermele de măr este un dăunător comun pentru fructele cultivate în livezi. O insectă asemănătoare muştei înţeapă coaja fructului în timpul coacerii şi depune ouă, care eclozează în aproximativ 5-10 zile. Din ou iese un vierme care începe să scobească mărul, hrănindu-se cu pulpa sa. Aceşti dăunători pot fi ţinuţi la distanţă de fructele pomilor prin folosirea capcanelor sferice, îmbibate cu substanţe lipicioase, care atrag insectele dăunătoare.

·                    Feromonii. Aceste mirosuri biologice cu rol în împerechere atrag insectele într-o capcană peste care s-a aplicat în prealabil o substanţă lipicioasă. Feromonii capcanelor sunt eficienţi, dar să nu uităm că atrag insecte şi, de aceea, trebuie să ne asigurăm că aşezăm capcanele în mod corespunzător în grădină, astfel încât să nu atragem dăunători din afara perimetrului.

·                    Învelitoarele de plasă. Realizate din materiale uşoare, ţesute, plasele sunt folosite la protejarea straturilor de culturi. Apa şi lumina solară pătrund cu uşurinţă prin ochiurile plasei, dar păsările şi insectele, nu. Materialul este atât de uşor încât plantele îl pot împinge în timpul creşterii, însă marginile învelitoarelor de plasă trebuie ancorate cu pietre sau scânduri pentru a nu fi ridicate de vânt.  Plasele rezistă la sfâşiere, dar se uzează în câţiva ani, din cauza luminii Soarelui şi a umezelii. Învelitoarele sunt recomandate atât pentru protejarea seminţelor în faza de germinare (încolţire), cât şi pe tot parcursul sezonului de creştere, când sunt amplasate deasupra culturilor de morcovi, sfeclă, broccoli şi spanac, întrucât creează o barieră eficientă împotriva insectelor care caută aceste plante pentru a-şi depune ouăle.

·                    “Clopotul” de plastic. Având aspectul unei sere de mici dimensiuni, “clopotul” reprezintă o altă modalitate de protejare a seminţelor în faza de încolţire şi a răsadurilor. Spre deosebire de învelitoarea de plasă, “clopotul” trebuie deschis în perioada zilelor călduroase şi a udatului, iar aceste momente pot fi propice pentru dăunătorii în căutare de plante. Dar “clopotul” ajută seminţele şi răsadurile să se dezvolte corespunzător, iar îmbunătăţirea rezistenţei naturale a plantelor sănătoase este cea mai bună protecţie faţă de boli şi dăunători.

·                    Bariera de carton. Bucăţile tăiate din cutiile de lapte sau de suc, rezistente la umezeală, precum şi cartonul pentru acoperişuri, sunt eficiente împotriva moliei de varză. Larvele distrug germenii şi răsadurile plantelor din familia Brassica precum varza, broccoli, varza de Bruxelles, conopida, napii etc. Pentru realizarea barierei tăiem cartonul în bucăţi pătrate. De la mijlocul unei margini a pătratului facem o tăietură lungă până în centrul bucăţii, apoi o crestătură mai mică, perpendiculară, astfel încât tăietura finală să aibă forma unei cruci. Se deschide crestătura şi se introduce bucata de carton în jurul plantei, astfel încât tulpina să se afle în centrul crucii. Această metodă are ca scop împiedicarea moliei în a-şi depune ouăle la baza tulpinii plantei. Lăsăm cartonul pe durata creşterii plantei; pe măsură ce se dezvolta, aceasta lărgeşte cu uşurinţă crestătura bucăţii de carton.

5. CĂPRIOARELE, ROZĂTOARELE ŞI CÂRTIŢELE.

·                    Căprioarele. Un exemplar de talie medie mănâncă aproximativ 2,5 kg de verdeaţă în fiecare zi, obişnuind să se întoarcă la aceeaşi sursă de hrană. Următoarele reţete non-toxice vor descuraja căprioarele, dar necesită aplicare sau verificare după fiecare ploaie puternică. Pentru suprafeţe întinse de grădină se recomandă o reţetă pe bază de 0,25l de lapte, două linguri de ulei de gătit, două ouă întregi, două linguri de săpun lichid. Se amestecă totul şi se toarnă în 8 litri de apă. Se toarnă lichidul obţinut într-un flacon cu pulverizator şi se stropesc plantele atacate de căprioare. O metodă şi mai simplă: introducem bucăţi de săpun de toaletă, foarte parfumat, în ciorapi licra uzaţi pe care îi agăţăm de crengile pomilor sau ale arbuştilor din zonă sau din apropierea locului în care vin căprioarele. Ploaia şi umiditatea vor împrăştia mirosul de săpun, îndepărtând căprioarele de verdeaţa grădinii.

·                    Rozătoarele. Asigurăm întâi orice sursă deschisă de hrană, verificăm hambarele şi alte zone în care depozităm cereale, seminţe, etc. Nu neglijăm nici lăzile destinate compostului. Sunt recomandate lăzile închise (dar nu ermetic) pentru compost, eventual, cu capac perforat, mai ales dacă avem rozătoare în grădină. O metodă la îndemână pentru îndepărtarea rozătoarelor constă în folosirea uleiului esenţial de mentă. Stropim cu ulei de mentă câteva cârpe de culoare închisă, apoi le introducem în lămpi de grădină confecţionate din ceramică ori lut sau în orice fel de recipient cu orificii, astfel încât să permită volatilizarea treptată a mirosului mentolat. Amplasăm lămpile sau recipientele în zonele afectate de rozătoare. Această metodă este eficientă şi pentru îndepărtarea iepurilor de câmp.

·                    Cârtiţele. Împotriva acestor mici mamifere insectivore există o metodă cât se poate de non-violentă, dar necesită oarece efort fizic. Însă grădinarul trebuie să fie mereu în formă, nu-i aşa? Iată cum procedăm: îngropăm un gard de plasă rezistentă la o adâncime de minim 60 cm în jurul grădinii, mai ales dacă locuim în apropierea unei păduri sau dacă vecinii au deja probleme cu vizitele cârtiţelor. Încercăm pe cât posibil să îndepărtăm sursa lor de hrană: larve şi insecte. Periodic săpăm straturile de culturi pentru a distruge galeriile construite de cârtiţe. Udăm frecvent grădina pentru a inunda locurile în care se adăpostesc micile mamifere şi numai în ultimă instanţă folosim substanţe chimice pentru eliminarea lor.

Nu trebuie să uităm nicio clipă că otrăvurile trec din sol în plantele care vor ajunge atât pe masa noastră, dar şi a altora. Iar grădinăritul ecologic nu este un simplu moft, ci o modalitate prin care putem obţine o hrană mai sănătoasă şi fără costuri suplimentare ce implică achiziţionarea unor otrăvuri care pot rămâne zeci de ani în organismul uman, provocând numeroase boli, dintre care unele fiind greu tratabile.

Traducere şi adaptare: Carolina Marcu