Particularităţile protecţiei plantelor în
agricultura biologică (organică)
•
menţinerea atacului factorilor biotici (buruieni, boli şi dăunători) sub pragul
economic de dăunare;
Aceste
vieţuitoare nu trebuie stârpite, lucru, de altfel, aproape imposibil de
realizat din punct de vedere practic, ci doar menţinute sub control.
•
refacerea şi conservarea însuşirilor naturale ale ecosistemelor agricole;
Primele
efecte vizibile ale acestui principiu menţionăm creşterea populaţiilor de
prădători naturali şi reducerea corespunzătoare a numărului de dăunători.
•
cunoaşterea amănunţită a particularităţilor biologice ale dăunătorilor;
Fiecare
grupă de dăunători are anumite însuşiri ce le conferă o capacitate mare de
adaptare la diferite fenomene negative, inclusiv sporirea rezistenţei la pesticide.
•
utilizarea prioritară şi pe scară largă a metodelor de combatere
multifuncţionale;
Milenii
la rând oamenii au introdus în sistemul lor de producţie agricolă, conştient
sau nu, noi măsuri de combatere, cele cu efecte multiple fiind, evident,
preferate şi promovate.
•
eliminarea folosirii produselor chimice de sinteză;
-
substanţa activă a acestor produse este de origine vegetală, microbiană sau minerală
-
folosirea acestor produse nu are efecte secundare negative asupra mediului
înconjurător şi nu contribuie la contaminarea acestuia;
-
produsele nu au efecte negative asupra calităţii şi sănătăţii alimentelor şi a
altor produse finale;
-
folosirea a cel puţin două procedee diferite de combatere pentru fiecare factor
biotic dăunător;
Metode ecologice de combatere
Activităţile
de protecţie a plantelor pot fi grupate, în funcţie de efectul principal, în două
categorii: măsuri preventive şi
curative.
1. Măsuri preventive
Înfiinţarea de mini-rezervaţii naturale (perdele
agro-forestiere, garduri vii, benzi şi drumuri înierbate, biotopuri umede etc.)
pentru conservarea şi îmbunătăţirea factorilor climatici şi a însuşirilor
solului, precum şi pentru protejarea, sporirea şi diversificarea faunei şi
florei (mai rar) folositoare;
Organizarea de asolamente agricole care,
în cazul culturilor de câmp şi al legumelor, ar trebui să conţină 25-50% plante
furajere perene, 25- 35% plante anuale semănate în rânduri dese şi 15-30%
plante anuale prăşitoare.
Practicarea de rotaţii lungi,
de minimum 4 ani, cu culturi intercalate, (asociate) şi succesive de acoperire.
Alternarea adâncimii de lucrare a solului,
cel mai eficace procedeu fiind desfundarea (decompactarea) terenului după
încheierea fiecărei rotaţii şi lucrarea solului la adâncimi normale în ceilalţi
ani;
Fertilizarea organică a terenurilor numai cu compost
fermentat. Gunoiul de grajd este o sursă foarte importante de
infestare a terenurilor cu buruieni şi boli. Prin compostare acest neajuns este
înlăturat în cea mai mare parte
Optimizarea
activităţilor privind sămânţa şi semănatul. Este absolut
necesar:
-
să alegem varietăţile cele mai productive, mai rezistente la concurenţa
buruienilor şi la atacul de boli şi dăunători.
-
recoltarea culturilor la timp şi depozitarea recoltelor în condiţii optime de
igienă
Metode ecologice de combatere
2. Măsuri curative
Până în prezent, ştiinţa şi practica agricolă în materie
de protecţia plantelor cunoaşte 5 tipuri de metode curative.
A. Metode fizico-mecanice
B. Metode biotehnice
C. Metode biologice
D. Metode genetice
E. Metode biochimice
A.1.
Metode fizico-mecanice de combatere a buruienilor
1.Combatere manuală; din această categorie fac parte
cele mai vechi metode de combaterea a buruienilor: plivitul manual, plivitul cu
oticul sau săpăliga şi prăşitul cu sapa.
2. Combatere mecanică; din această categorie fac
parte plivitul şi prăşitul mecanic, care se fac cu maşini agricole speciale
tractate de tractoare.
3. Combatere termică se realizează cu
ajutorul unor instalaţii cu propan lichid amplasate pe tractor sau portabile.
Temperatura de ardere este de 50-70°C. Această metodă se foloseşte în
legumicultură, precum şi în cultura mare pentru combaterea buruienilor din
culturile prăşitoare, înainte de răsărirea plantelor cultivate sau în culturile
de cartof când acestea au ajuns la maturitate.
4. Metodele hidrice constă în inundarea
terenurilor cultivate, prin care pot fi distruse multe din buruienele abia
răsărite sau în curs de răsărire. Metoda dă rezultate numai în cazul culturilor
rezistente la băltire (orezării).
A.2.
Metode fizico-mecanice de combatere a dăunătorilor
1. Termoterapia se foloseşte în special
pentru combaterea insectelor, cele mai folosite procedee fiind:
·
a. Arderea resturilor vegetale după recoltarea plantelor.
Acest procedeu se recomandă numai dacă resturile vegetale sunt puternic
infestate cu dăunători.
·
b. Colectarea dăunătorilor (limacşi şi gândaci) şi a
cuiburilor cu ouă sau omizi şi opărirea acestora.
·
c. depozitarea seminţelor de cereale, leguminoase pentru
boabe şi de plante tehnice atacate de molii şi gărgăriţă în spaţii reci sau
congelarea acestora.
2. Radioterapia se utilizează pentru
sterilizarea (suprimarea funcţională a glandelor sexuale) masculilor cu ajutorul
radiaţiilor X.
3. Inundarea dă rezultate în combaterea
unor dăunători care trăiesc în sol (şoareci, şobolani, cârtiţe, coropişniţe etc.),
prin inundarea cu apă a galeriilor în care trăiesc.
4. Metode sonore. Împotriva păsărilor
şi rozătoarelor, se obişnuieşte instalarea de aparate cu aer comprimat sau cu
carbid care produc zgomote puternice (pocnituri, fluierături, sunete stridente
etc.).
De
asemenea, rozătoarele din depozite pot fi controlate eficient folosindu-se
aparate cu ultrasunete.
5. Metode atractive. În această grupă
sunt incluse capcanele luminoase, cleioase şi brâiele capcană din plantaţiile
pomicole, precum şi cursele mecanice pentru prinderea şoarecilor şi
şobolanilor.
6. Alte metode fizico-mecanice. Din
această categorie fac parte instalarea de sperietori, plase şi garduri împotriva
păsărilor şi a animalelor rozătoare, precum şi strivirea ouălor, omizilor
(larvelor) sau chiar a adulţilor.
A.3.
Metode fizico-mecanice de combatere a bolilor
1. Termosterilizare. Se cunosc trei
procedee de sterilizare termică:
·
a. Arderea resturilor vegetale după recoltarea plantelor.
Acest procedeu se recomandă numai dacă aceste resturi sunt puternic infestate
cu boli (plantele şi organele de plante bolnave nu se compostează);
·
b. Colectarea zilnică a plantelor şi părţilor de plante
(scoarţă, frunze, ramuri, fructe, flori) infestate şi opărirea sau arderea
acestora.
·
c. Tratarea cu aburi fierbinţi a seminţelor şi a
amestecurilor de sol folosite în răsadniţe, sere şi solarii.
2. Solarizare. Este o metodă care cumulează
efectul antibiotic al radiaţiilor calorice şi luminoase ale soarelui. Se
utilizează pentru dezinfectarea seminţelor şi fructelor atacate la exterior şi
constă în expunerea la soare şi lopătarea periodică a acestor produse vegetale.
2.
Măsuri curative B. METODE BIOTEHNICE
B.1.
Metode biotehnice de combatere a buruienilor
1. Mulcirea este activitatea de
acoperire a solului cu paie, frunze, aşchii şi coji de copaci, rumeguş,
compost, bălegar etc. şi cu folie de plastic de culoare neagră sau
cu
covoare vechi şi alte ţesături. Momentul optim de mulcire este primăvara cât
mai devreme, concomitent sau înainte de plantarea culturilor, respectiv de pornirea
plantelor în vegetaţie.
2. Pregătirea terenului pe întuneric sau cu utilaje
acoperite. Karl Hartmann si Werner Nezadal (1989) de la Institutul
de Botanică al Universităţii Erlangen din Nurnberg - Germania, recomandă ca
pregătirea terenului pentru semănat să se facă noaptea pe întuneric, deoarece
seminţele de buruieni scoase din sol germinează numai la lumină naturală sau
artificială. Având în vedere dificultatea executării pe întuneric a acestor
lucrări, Johan Ascard (1994), de la Universitatea de Ştiinţe Agricole din
Suedia, propune acoperirea utilajelor de arat şi de pregătire a solului cu
prelate de culoare închisă şi mai lungi decât utilajele respective.
B.2.
Metode biotehnice de combatere a dăunătorilor
1. Instalarea de capcane biologice. Capcanele
pot fi părţi de plante, fructe, tuberculi sau alimente şi se instalează pe sol,
în sol, în depozite etc. După colectarea dăunătorilor, capcanele se strâng si
se opăresc sau se ard.
2. Instalarea de capcane cu feromoni. Feromonii
sunt substanţe chimice secretate şi răspândite în exterior de anumite animale,
precum insectele, care sunt percepute numai de indivizii aceleiaşi specii. În
cazul capcanelor feromonale se folosesc feromoni chimici produşi industrial în
amestec cu un insecticid de ingestie.
B.3.
Metode biotehnice de combatere a bolilor
Cel
mai folosit procedeu este înmulţirea plantelor libere de virusuri şi de alţi
agenţi patogeni prin culturi de meristeme (ţesuturi). Se practică pe scară
largă în horticultură la flori (garoafe), la pomi, arbuşti fructiferi şi mini-butaşi
de hamei.
2.
Măsuri curative C. METODE BIOLOGICE
Combaterea
biologică este o metodă de tip „viu contra viu”.
C.1 Metode biologice de combatere a buruienilor. Cercetarea
agricolă a identificat 3 metode distincte:
1. Combatere alelopatică. Este
o metodă de mare perspectivă care se bazează pe suferinţa ce şi-o provoacă
reciproc unele plante prin intermediul substanţelor chimice numite coline,
secretate de rădăcini şi de părţile aeriene ale plantelor.
2. Combatere entomofagă. Această
metodă este, de asemenea, nouă şi în curs de elucidare, până în prezent fiind
identificate câteva specii de insecte pentru distrugerea selectivă a unor
varietăţi de pălămidă, laptele câinelui, cactuşi etc.
3. Combatere fungică. Practicienii îşi pun
mari speranţe în combaterea pălămidei, costreiului, volburei şi a altor
buruieni endemice cu ajutorul ciupercilor. La noi în ţară, mai avansate sunt studiile
privind combaterea pălămidei (Cyrsium arvense) cu ajutorul ruginei (Puccinia
punctiformis), cea mai distrugătoare dintre cele 11 specii de ciuperci ce
parazitează pălămida.
C.2.
Metode biologice de combatere a dăunătorilor
1.
Plante contra insecte
CRĂIŢE
Denumire
ştiinţifică: Tagetes patula. Acţiune: repelentă pentru dăunătorii legumelor, în
special pentru fluturele alb al verzei şi probabil pentru nematozi şi gândacul
din Colorado;
Se
cultivă câte două rânduri la distanţa de 40-50 cm între ele pentru 6-8 rânduri
de legume sau de cartofi.
GĂLBENELE
Denumire
ştiinţifică: Calendula officinalis. Acţiune: repelentă pentru adulţii
gândacului din Colorado. Gălbenelele nu trebuie să lipsească di nici o grădină
de legume, în primul rând datorită virtuţilor lor terapeutice. Se cultivă între
rândurile de cartofi, vinete etc., câte 1 rând de gălbenele la 2 – 3 rânduri de
plante solanacee.
USTUROI
Denumire ştiinţifică: Allium sativum. Acţiune
repelentă pentru adulţii gândacului din Colorado. Se cultivă concomitent cu
cartoful, câte 2-3 rânduri de usturoi la 4-6 rânduri de cartofi, la adâncimea
de 3-5 cm.
2.
Combatere cu prădători naturali
În
această categorie se includ metodele de atragere a animalelor care se hrănesc
cu insecte şi alte animale vii dăunătoare. Crearea unor condiţii bune de
adăpost şi de hrană pentru fauna utilă (broaşte, guşteri, şerpi, păsări
insectivore şi răpitoare - piţigoiul, ciocănitoarea, cucul,
pupăza,
graurul, cucuveaua, bufniţa, etc., şi mamifere insectivore - liliecii, ariciul,
cârtiţa, nevăstuica etc.), inclusiv creşterea artificială a acestora, are
efecte benefice pentru producătorii agricoli.
3.
Insecte contra insecte (prădători entomofagi)
Folosirea speciilor de insecte şi nematozi pentru combaterea
biologică a insectelor dăunătoare.
4.
Combatere microbiologică
Este o metodă modernă, eficace, dar încă destul de scumpă
şi constă în folosirea unor preparate pe bază de microorganisme vii (virusuri,
bacterii, ciuperci) care parazitează şi omoară unii dăunători.
C.3.
Metode biologice de combatere a bolilor
Majoritatea recomandărilor practice de acest gen se referă
la tratamentul seminţei cu preparate bacteriologice. Metoda folosită pentru
curăţirea de patogeni a seminţelor de cereale şi de plante tehnice este următoarea:
Tratamentul seminţei cu Pseudomonas fluorescens. În funcţie
de cantitatea de seminţe necesară pentru 1 ha, se folosesc 1-4 flacoane de 250
ml (1 flacon/ha pentru porumb şi floarea-soarelui şi 4 flacoane/ha pentru grâu,
orz şi triticale). Tratamentul se face cu câteva zile sau ore înainte de semănat
prin stropirea uniformă a seminţei. În timpul tratamentului sămânţa se amestecă
continuu, prin lopătare manuală sau mecanic, cu malaxorul sau porzolatorul.
D.
METODE GENETICE
Aceste
metode sunt cele mai importante pentru protecţia plantelor, deoarece valorifică
însuşirile natural (genetice) ale plantelor, nu au impact negativ asupra mediului
înconjurător şi sunt relativ ieftine. Ameliorarea plantelor are ca rezultat
varietăţi noi de plante cu calităţi superioare, inclusiv cu rezistenţă sporită
la competiţia buruienilor sau/şi la atacul celorlalţi factori biotic dăunători.
Aşadar,
agricultorii ecologişti sunt sfătuiţi să cultive varietăţi (populaţii, soiuri
şi hibrizi) cu potenţial productiv şi calitativ maxim şi cu rezistenţă
superioară la competiţia şi atacul factorilor biotici nefavorabili.
E.
Metode biochimice
Protecţia
biochimică a plantelor se realizează cu ajutorul unor preparate
fitofarmaceutice de natură vegetală şi minerală.
E.1.
Metode biochimice de combatere a buruienilor
La cererea fermierilor ecologişti, cercetarea agricolă
este în plin proces de formulare şi testare a bio-erbicidelor, existând
speranţa ca acestea să apară pe piaţă în următorii 2-3 ani.
E.2.
Metode biochimice de combatere a insectelor dăunătoare
Preparatele folosite pentru protecţia plantelor
împotriva insectelor dăunătoare se pot grupa, în funcţie de materia primă
folosită, în două categorii: insecticide vegetale şi insecticide minerale:
1. "Insecticide" vegetale sau botanice
URZICĂ
Denumire
ştiinţifică: Urtica dioica. Organe vegetale folosite: toate părţile aeriene în
stare proaspătă (crudă) sau uscată. Stimulează creşterea plantelor şi frânează
atacul unor insecte. Mod de preparare: macerat (1 kg material vegetal proaspăt
în 10 l de apă, ţinut timp de 12 ore).
Întrebuinţare:
Maceratul se foloseşte împotriva păduchelui lânos (Eriosoma lanigerum) nediluat
şi ori de câte ori este nevoie.
FERIGĂ
Denumire
ştiinţifică: Dryopteris filix -mas;
Organe
vegetale folosite: frunzele si rizomul de ferigă masculă. Acţiune: paralizantă Mod
de preparare: purin de frunze (1 kg Frunze proaspete sau 100 g uscate în 10 l
de apă) şi decoct de rădăcini (5 g în 0.5 l apă de ploaie); Întrebuinţare:
Purinul de frunze se foloseşte împotriva păduchelui lânos (Eriosoma lanigerum)
şi a buburuzei (Coccinella septempunctata), melcilor fără cochilie. De
asemenea, acest preparat, diluat cu apă de 10 ori, se foloseşte împotriva afidelor.
Decoctul nediluat se recomandă, de asemenea, împotriva păduchelui lânos şi ori
de câte ori este nevoie.
PELIN
Denumirea
ştiinţifică:Artemisia absinthium;
Organe
vegetale folosite: toate părţile aeriene (tulpina, frunzele şi florile) în
stare crudă sau uscată;
Acţiune:
protejează culturile de unii dăunători;
Mod
de preparare: purin (300 g material vegetal proaspăt sau 30 g uscat într-un
litru de apă), purin în amestec cu silicat de sodium (1%), infuzie şi decoct;
Întrebuinţare:
Aceste preparate au însă acţiune specifică: purinul împotriva furnicilor,
omizilor şi afidelor; infuzia împotriva acarienilor murului şi zmeurului sşi
larvelor gândacului din Colorado; iar decoctul împotriva mustei verzei
(Chortophila brassicae) şi a viermelui merelor (Carpocapsa - Cydia pomonella).
VETRICE.
Denumire
ştiinţifică: Tanacetum vulgare;
Organe vegetale
folosite: toate părţile aeriene: tulpina, frunzele şi florile, în stare crudă
sau uscată.
Mod
de preparare: infuzie sau decoct (300 g material vegetal proaspăt sau 30 g uscat
în 10 litri de apă);
Întrebuinţare:
Infuzia de vetrice se foloseşte nediluată şi ori de câte ori este nevoie împotriva
furnicilor, afidelor, acarienilor şi a altor insecte.
Decoctul
se foloseşte de asemenea, nediluat, însă
numai în perioada de
zbor a muştei verzei şi a carpocapsei.
PIRETRINĂ.
Denumire
ştiinţifică:
Pyrethrum
cinerariaefolium,
Chrysanthemum
cinerariaefolium;
Organe
vegetale folosite: inflorescenţa. Acţiune: Piretrina este un insecticid de
contact, cu efect paralizant şi spectru larg de acţiune.
Mod de preparare:
Extract din inflorescene proaspete şi infuzie din cele uscate (2 ligurie de
inflorescenţe mărunţite în 200- 250 ml de apă clocotită); Întrebuinţare: Extractul
din flori de piretru se foloseşte sub formă de soluţie în concentraţie de 0.1%
împotriva afidelor, gândacului din Colorado, tripsilor, cicadelor şi musculiţei
albe. Piretrina nu este periculoasă pentru albine, om şi animalele cu sânge
cald.
ROTENONA
Denumire ştiinţifică: Derriselliptica; Lonchocarpus spp.,
Thephrosia spp. Forma de prezentare: Praf vegetal. Organe vegetale folosite:
Rădăcina;
Acţiune: Asemănătoare cu cea apiretrinei, dar mai puternică
şi la un număr mai mare de specii de insecte. Mod de preparare: Decoct din
rădăcini proaspete sau uscate şi rădăcini uscate măcinate. Fiind un insecticid
mai puternic, se impune sporirea atenţiei în timpul preparării şi aplicării
tratamentelor
LEURDĂ
(USTUROIŢĂ)
Denumire
ştiinţifică: Allium ursinum; Organe vegetale folosite: frunzele şi bulbii în
stare proaspătă şi tocate mărunt. Mod de preparare: Infuzie (75 g bulbi tocaţi
la 10 l apă) şi purin fermentat ( 500 g frunze proaspete sau 200 g uscate la 10
l de apă. Întrebuinţare: Infuzia de leurdă se foloseşte nediluată, prin stropirea
repetată a plantelor la intervale de 3 zile, împotriva acarienilor şi afidelor.
Purinul se foloseţte, de asemenea, nediluat, împotriva muştei morcovului (Psila
rosae), însă numai în perioada de zbor a acesteia.
QUASIA
Denumire ştiinţifică: Quassia amara este un arbore care
creste în zona tropicală a continentului american. Organe vegetale folosite:
coaja şi lemnul. Acţiune: Substanţele active din acest preparat acţionează ca
insecticide de contact şi de ingestie, dar mai lent decât piretrina. Întrebuinţare:
Decoctul de Quasia se foloseşte, pentru combaterea muştelor din casă şi din
grajd, purecilor, păduchilor ţestoşi: păduchele din San Jose (Quadraspidiotus
perniciosus), păduchele cenusiu (Hyalopterus pruni) şi a păduchelui lânos
(Eriosoma lanigerum). În caz de eficacitate redusă, tratamentul se poate
repeta, dar nu mai devreme de 3 zile.
Ing. Prot. Mediului
Albert Felecan Sorina şi Ing. Prot. Mediului Voevod Mihai
