Motto:
“Alimentele voastre să fie
medicamentele voastre!”
Hippocrat, 410 î. Hr.
Agricultura ecologică (denumită şi organică sau biologică) a apărut în Europa ca urmare a unor experienţe negative determinate de utilizarea produselor chimice de sinteză, generate de tehnologiile agricole de tip intensiv, industriale, bazate pe mecanizarea şi automatizarea excesivă a tehnologiilor de producţie, precum şi datorită folosirii în cantităţi mari a pesticidelor pentru protecţia plantelor şi a biostimulatorilor în alimentaţia animalelor (antibiotice, hormoni etc).
Agricultura ecologică a luat naştere la începutul secolului XX, însă principiile acestui sistem de agricultură au fost promovate după cel de-al doilea război mondial, de către consumatorii şi medicii preocupaţi de efectul alimentelor asupra sănătăţii oamenilor.
Pe parcursul anilor ’50, obiectivul principal atribuit agriculturii era de a satisface, datorită unei creşteri foarte importante a productivităţii agricole, nevoile primare de hrană şi creşterea nivelului de trai în C.E. Se înţelege, aşadar, că a fost greu pentru agricultura ecologică să obţină un ecou favorabil în acest context.
În schimb, sfârşitul anilor ’60 şi mai ales anii ’70 corespund cu apariţia conştientizării importanţei protecţiei mediului, la care agricultura ecologică putea da un răspuns adecvat. S-au creat noi asociaţii regrupând producători, consumatori, şi alte persoane interesate de ecologie, de o viaţă legată de natură. Aceste organizaţii şi-au dezvoltat propriile caiete cu îndatoriri, cu reguli de producţie ce trebuie respectate.
Cu toate acestea, agricultura ecologică a înflorit cu adevărat în decursul anilor ’80 când modelul nou de producţie şi interesul consumatorilor pentru aceste produse a continuat să crească, atât în majoritatea ţărilor europene, cât şi în alte ţări, ca SUA, Canada, Australia şi Japonia. Asistăm acum la o creştere importantă a numărului de producători şi la o demarare de iniţiative în domeniul prelucrării şi comercializării produselor ecologice.
În decursul timpului numeroase persoane au contribuit şi influenţat dezvoltarea agriculturii ecologice prin munca lor practică şi prin numeroase studii.
Astfel, termenul de agricultură ecologică a fost utilizat pentru prima dată de Lord Northbourne. Termenul derivă din conceptul “ferma ca organism” fiind explicat în cartea sa “Priveşte spre pământ” (1940) unde descrie o abordare holistică şi ecologică a fermei.
Sir Albert Haward (1873 - 1947), numit uneori fondatorul mişcării “ecologice” a influenţat mult la începutul secolului XX înţelegerea fertilităţii solului şi importanţa asupra productivităţii acestuia. Urmând o abordare agro-ecologică, el a observat importanţa crucială a managemetului humusului în sol. El a lucrat timp de 25 de ani ca cercetător agricol în India, unde a dezvoltat cunoscutul proces de compostare care a explicat arta tradiţionlă a compostului pe baze ştiinţifice. Cele mai cunoscute cărţi ale sale sunt “Testament agricol” şi “Agricultură şi grădinărit pentru sănătate şi boli”.
În anul 1943, Lady Eve Balfour publică lucrarea “The Living Soil” care a contribuit la dezvoltarea agriculturii ecologice în Marea Britanie. Fermierul japonez Masanobu Fukuoka practică în anii 1940 ceea ce el denumeşte “agricultura în care nu faci nimic- fără arat, fără fertilizat, fără control al ierburilor şi fără pesticide”. Cu această metodă el poate cultiva cereale cu producţii comparabile cu cele de la culturile intensive. Această metodă nu numai că ajută pământul să susţină populaţiile sale naturale, dar Fukuoka considera că este superioară economic chiar şi metodelor moderne. Cele mai cunoscute cărţi ale sale sunt “Modul natural de a face agricultură” şi “Revoluţia cu un pai”.
Din punct de vedere istoric agricultura ecologică a cunoscut în Europa următoarea evoluţie:
· anul 1924 marchează începutul agriculturii ecologice în Germania, odată cu lansarea cursului de agricultură biodinamică a lui Rudolf Steiner;
· în perioada 1930-1940 doctorul Hans Mueller activează în Elveţia unde dezvoltă sistemul de agricultură organo-biologică, acesta fiind în prezent cel mai răspândit sistem de agricultură ecologică din ţările germanice (reprezentat prin „Bioland” în Germania şi „BioSuisse” în Elveţia);
· în anul 1946 se înfiinţează Asociaţia Solului din Marea Britanie;
· anul 1967 corespunde publicării primelor standarde organice de către Asociaţia Solului din Marea Britanne;
· în anul 1972 se înfiinţează Federaţia Internaţională a Mişcărilor de Agricultură Organică IFOAM la Versaille, Franţa;
· se înfiinţează în anul 1973 Institutul de Cercetare pentru Agricultura Organică din Elveţia, care este în prezent cel mai mare institut de cercetare pentru agricultura ecologică din lume;
· în anul 1975 se înfiinţează Fundaţia “Ecologie şi Agricultură” din Germania;
· la nivelul anilor 1980 se înfiinţează majoritatea asociaţiilor şi organizaţiilor pentru agricultură ecologică şi se publică standardele de bază IFOAM;
· în 1985 Franţa adoptă legislativa cu privire la agricultura ecologică;
· în 1990 are loc prima expoziţie de agricultură ecologică în Germania, la Nuremberg;
· 1991, corespunde înfiinţării Grupului regional IFOAM al Uniunii Europene;
· în 1991, apare reglementarea UE 2092/91 cu privire la agricultura ecologică, care devine lege în 1993;
· în 1992, apare reglementarea EU 2078/92 care prevede măsuri de sprijin financiar pentru agricultura ecologică în UE şi se pune bazele programului IFOAM de acreditare;
· anul 1995 corespunde lansării primului plan de acţiune pentru agricultura ecologică din Danemarca;
· în 1999 apare reglementarea privind Dezvoltarea Rurală cu nr. 1257/1999, care prevede măsuri de sprijin financiar pentru agricultura ecologică în UE; de asemenea, apare reglementarea CE nr. 1804/19 iulie 1999, care se referă la producerea de produse agricole ecologice de origine animală şi se adoptă Codex Alimentarius guidlines;
· în 2000 la Copenhaga se lansează Agenda 2000 pentru UE care prevede măsuri de sprijin financiar pentru agricultura ecologică,
· în luna mai a anului 2001, la Copenhaga se fac primii paşi pentru un plan european de Acţiune pentru agricultura ecologică.
Acest context favorabil dezvoltării agriculturii ecologice se datorează, în mare parte, grijii consumatorilor de a vedea expuse produse sănătoase şi de a respecta mai mult mediul. În paralel, serviciile administrative oficiale recurg, treptat, la recunoaşterea agriculturii ecologice introducând-o în temele de cercetare şi adoptând o legislaţie adecvată acestui sector (de exemplu, în Austria, Franţa, Danemarca). Pe de altă parte sunt acordate subvenţii atât la nivel naţional, cât şi la nivel regional de către unele state membre din profitul obţinut din acest tip de agricultură.
În ciuda acestor eforturi, agricultura ecologică a rămas, totuşi, în această perioadă, cu un handicap datorat confuziei care există în ochii consumatorilor privind însăşi semnificaţia conceptului de agricultură ecologică şi restricţiile pe care le implică aceasta. Această confuzie este cauzată, mai ales, de existenţa mai multor "şcoli" şi "filozofii" diferite, de absenţa unei armonii a terminologiei folosite, de prezentarea heterogenă a produselor, de amestecul care se face între produsele ecologice, produsele de calitate, produsele naturale, etc. Utilizarea frauduloasă a indicaţiilor care fac referire la acest mod de producţie contribuie, pe de altă parte, la întărirea acestei confuzii.
Conform definiţiei, date de Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură FAO (Food şi Agriculture Organization), şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii OMS în Codul Alimentarius”, agricultura ecologică reprezintă un: “sistem global de producţie agricolă (vegetală şi animală), care privilegiază mai mult metode de gestiune decât recurgerea la factori de producţie de origine externă. Din acest punct de vedere sunt utilizate, de preferinţă, metodele de cultură ecologice şi mecanice în locul produselor chimice de sinteză”.
Ing. Prot. Mediului Felecan Sorina şi
Ing. Prot. Mediului Voevod Mihai
